Peste cu fenicul, capere si lamaie

Se spune ca intelepciunea vine cu varsta. Concursul Electrolux pe care astazi il terminam mi-a aratat ca in cazul meu nu prea e asa. Maratonul, ca orice competitie de lunga durata, te face sa afli multe lucruri noi despre tine insuti, lucruri pe care poate nu le stiai sau le ignorai. Si trebuie sa va marturisesc ca acest “Inspiration food marathon”, chiar daca n-a fost o competitie atletica, pentru mine a fost ca o revelatie a ceea ce pot deveni daca ma las atrasa in valtoarea evenimentelor. Pentru ca, fiind o fire competitiva si dorindu-mi atat de mult aragazul ala meserias, asta am facut. M-am indepartat de la principiile mele conform carora “cooking is fun”. Pe parcursul concursului am uitat ca de fapt mie imi place sa stau si sa gandesc indelung la ce gatesc, sa experimentez  retete ingenioase, combinatii incitante si arome noi. Dar bine ca am fost trasa subtil si usor de maneca, si am revenit cu picioarele pe pamant, ca altfel cine stie unde ajungeam! (chiar va rog ca daca mai sar calul vreodata, sa-mi spuneti).
Prin urmare, daca pentru tema trecuta am combinat indraznet vita cu cafeaua si dovleacul, pentru tema de azi Reteta in 30 de minute, m-am gandit la ceva proaspat, aromat, usor si sanatos. Ca sa nu mai vorbim de cat de gustos e! Pestele asta cu fenicul se face aproape singur si are si extrem de putine calorii nu credeam ca o sa gasiti vreodata asa ceva la mine pe blog :P.

Si, pentru ca aceasta e ultima reteta din concurs, vreau sa va multumesc mult mult (cu toata sinceritatea) pentru sustinerea voastra, dragii mei prieteni. Pe cea mai mare parte nu va cunosc decat virtual, si totusi m-ati ajutat cu likeuri si comentarii. Va imbratisez.
Si, daca mai vreti, puteti  lasa un comentariu si aici, sau un like pe pagina de facebook.

Voi lasa si linkuri catre celelalte postari ale mele, ca sa fie toate grupate 

Medalion de vita cu sos de cafea, coniac si dovleac
Craciun Suedez
Croissant. Pain au chocolat. Baguette. Fougasse 
Il Timpano
Petrecere cu ciocolata

Peste cu fenicul, capere si lamaie



Peste cu fenicul, capere si lamaie

Ingrediente pentru 3 persoane:

  • 1 peste de 1 kg, curatat
  • 1 bulb de fenicul
  • 2 lamai
  • 2-3 linguri cu capere
  • 100 ml vin alb sec
  • 100 g iaurt gras
  • 100 g smantana
  • cateva fire de marar
  • sare, piper dupa gust

Cum se face:

  • Incalzeste cuptorul la 200 C
  • Pestele se sareaza si pipereaza bine de tot atat pe exterior cat si pe interior. Feniculul se curata si se taie felii. O jumatate de lamaie se taie felii (dupa ce ai spalat-o). In burta pestelui se pune un rand de fenicul, deasupra o lingura de capere, apoi felii de lamaie. Se presara putin marar tocat mic. (7 minute)

 

 

  • Pestele se infasoara bine bine in foloie de aluminiu. Inainte sa inchizi si ultimul colt de folie, toarna inauntru vinul (3 minute)
  • Coace pestele la 200 C pentru 15 minute in folie. Deschide folia cu grija si mai lasa-l descoperit inca 5 minute, ca sa se rumeneasca putin
  • In acest timp se face sosul de iaurt. Pentru asta se amesteca bine, cu ajutorul unui tel para, smantana cu iaurtul. Se adauga piper, coaja si zeama de la o jumatate de lamaie. Se pune o lingura de capere (scurse bine) si se amesteca. Se gusta. Se mai adauga sare daca trebuie (caperele sunt foarte sarate), De asemenea se mai poate adauga zeama de lamaie si piper. Acest dip trebuie sa fie mai picant, pentru ca pestele e dulce. In final se adauga si mararul tocat marunt. (20 minute)
  • Cand se serveste, umplutura din burta pestelui se scoate si se foloseste ca garnitura la peste, 

 

 


13 Comments

  1. Posted December 12, 2012 at 11:08 | Permalink

    In primul rand tin sa te felicit pentru blog. Este foarte interesant. Este si foarte adevarat ca atunci cand gatim cu suflet, mancarea iese cu muuuuul mai buna. Cred ca toata lumea care gateste a observat asta. Iti multumesc pentru aceasta reteta dar si pentru restul retetelor dupa blog. Sunt fenomenale 😀

  2. Posted December 2, 2012 at 21:47 | Permalink

    Si eu sustin pestele cu fenicul!!! Mult succes!

  3. Posted December 2, 2012 at 21:05 | Permalink

    Maaama ce l-ai mai umplut! Ma inscriu la umplutura, desi multi si-ar da o mana pentru asa un regal. Felicitari!

  4. Posted December 1, 2012 at 09:01 | Permalink

    Muulltttt suuuucceeesss!!!

  5. Posted November 30, 2012 at 21:21 | Permalink

    Mmmmmmm…imi place ce vad. Yum!Te asteapta un premiu la mine pe blog 😉

  6. Posted November 30, 2012 at 19:20 | Permalink

    Pestele e pe placul meu si arata bine de tot;bravo Brandusa!!

  7. Posted November 30, 2012 at 04:46 | Permalink

    Absolut fantastic si super delicios! Pe bune 🙂

    Succes!

  8. Posted November 29, 2012 at 18:23 | Permalink

    Arata bine si e o reteta accesibila pentru multa lume..Bravo…

  9. Posted November 29, 2012 at 12:03 | Permalink

    Pestele tau este bun tare! Cred ca va fi plin de peste azi in meniuri!

  10. Posted November 29, 2012 at 11:46 | Permalink

    Off Doamne. Cat de bine arata! Mi-ai facut o pofta…

  11. Posted November 29, 2012 at 11:32 | Permalink

    Daaa, dupa festinul de la celelalte teme ar merge si ceva usor. Pestele asta a picat la fix!

  12. Posted November 29, 2012 at 10:57 | Permalink

    Îmi place foarte mult peștele. E o mâncare foarte sănătoasă și cu puține calorii, într-adevăr.

  13. Posted November 29, 2012 at 10:31 | Permalink

    Uite unde i-au eu masa de pranz!!! Super arata!!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *