Există momente când o piață întreagă pare să se fi săturat de propriile ei teme. În 2026, Bitcoin nu mai e judecat, zi de zi, după aceleași clișee despre volatilitate sau „lipsa de valoare intrinsecă”.
Discuția care a ieșit în față are altă temperatură: nu e o ceartă despre trimestrul următor, ci despre o tehnologie care, într-o bună zi, ar putea schimba regulile criptografiei pe care se sprijină aproape tot internetul. Calculul cuantic.
Nu e întâmplător că ruptura se vede tocmai în zona instituțională. Acolo unde capitalul stă pe orizonturi lungi și unde riscul e judecat nu doar ca probabilitate, ci ca impact, o întrebare speculativă poate deveni suficient de „reală” încât să schimbe alocări.
Iar când două nume bine cunoscute din finanțe ajung să spună lucruri opuse, discuția începe să semene cu o fisură.
Doi Wood, două reflexe: ieșirea spre aur și pariul pe diversificare
Christopher Wood, strateg la Jefferies, a ales să scoată complet Bitcoin din portofoliul-model pe care îl folosește ca reper. Mișcarea nu a fost o cosmetizare de procent, ci o tăietură curată: alocarea de 10% a dispărut, iar banii au fost împărțiți egal între aur fizic și acțiuni ale companiilor miniere de aur.
Mesajul, spus pe limba fondurilor mari, e simplu: dacă există un scenariu rar, dar devastator, atunci un activ care depinde de un set de presupuneri criptografice poate să nu fie potrivit pentru bani de tip „pensie”.
În oglindă, Cathie Wood, de la ARK Invest, își păstrează poziția pro-Bitcoin, însă își rafinează argumentul. În loc să insiste pe ideea de „aur digital” ca poveste dominantă, îl tratează mai ales ca pe un activ cu comportament distinct față de piețele tradiționale.
Aici se vede o schimbare de maturitate: Bitcoin nu mai e vândut doar ca mit, ci ca proprietate de portofoliu.
Ruptura nu înseamnă că unii „cred” și alții „nu cred” în Bitcoin. Înseamnă că ei cumpără, în minte, lucruri diferite. Unii cumpără un hedge cu reputație solidă, care ar trebui să fie inert la schimbări tehnologice. Alții cumpără un instrument care se poate adapta, dar care își cere prețul sub forma unei guvernanțe lente.
Ce înseamnă, concret, „amenințarea cuantică” pentru Bitcoin?
Formularea care circulă cel mai ușor este că „un calculator cuantic va sparge Bitcoin”. E o propoziție bună de titlu, dar proastă ca explicație. Bitcoin nu e un seif cu un mesaj criptat în interior. E o rețea de reguli, iar partea sensibilă a discuției ține de semnăturile digitale.
Când trimiți Bitcoin, nu „deblochezi” monedele cu o parolă, ci dovedești rețelei că deții o cheie privată corespunzătoare unei chei publice. Azi, această dovadă se bazează pe criptografie cu curbe eliptice, în principal ECDSA în variantele vechi și Schnorr în zona Taproot.
Într-o lume în care calculul cuantic ar deveni suficient de avansat, algoritmul lui Shor ar putea, teoretic, să deducă cheia privată din cheia publică, lucru care, pe calcul clasic, e considerat impracticabil.
De aici vine sperietura: dacă cineva ajunge să obțină cheia ta privată, poate produce o semnătură validă și poate cheltui fondurile ca și cum ar fi proprietarul. Nu e nevoie să „spargă blockchain-ul”. Ajunge să spargă relația dintre cheie publică și cheie privată.
De ce nu toate monedele sunt la fel de expuse?
Amenințarea cuantică nu cade uniform peste toată rețeaua. Unii utilizatori sunt mai protejați fără să știe, pentru că folosesc formate de adresă în care cheia publică nu apare imediat pe lanț, ci rămâne ascunsă în spatele unui hash până în momentul în care se face o cheltuire.
Problema apare atunci când cheia publică ajunge deja vizibilă în istoricul blockchain-ului.
Se poate întâmpla din cauza unor formate mai vechi, din cauza unor scripturi care au publicat cheia explicit sau, cel mai des, din cauza unui obicei banal: reutilizarea aceleiași adrese. În astfel de cazuri, un adversar suficient de răbdător ar putea colecta cheile publice expuse acum, păstrându-le pentru un moment viitor în care hardware-ul cuantic ar face deducerea cheilor private mai realistă. E celebrul „recoltează azi, folosește mâine”, doar că, aici, „mâine” înseamnă ani.
Estimările vehiculate în mediul instituțional vorbesc despre peste 4 milioane de BTC aflate în adrese considerate vulnerabile, tocmai din cauza reutilizării sau a formatelor mai vechi.
Cifra nu trebuie citită ca o sentință, ci ca un indicator al suprafeței de atac: există o masă de fonduri pentru care o tranziție post-cuantică ar fi mai urgentă decât pentru rest.
De ce discuția nu e, în primul rând, despre minare?
De fiecare dată când apare cuvântul „quantum”, instinctul multora este să se uite spre minare. Dacă un calculator ar fi incomparabil mai puternic, n-ar domina el hash rate-ul și n-ar forța rețeaua să capituleze? Întrebarea sună logic, dar amestecă două planuri.
Minarea în Bitcoin depinde de SHA-256, o funcție hash. Semnăturile depind de criptografie cu chei publice. Avansurile cuantice au efecte diferite asupra acestor mecanisme. Există teorii despre avantaje cuantice în căutarea brută, dar nu înseamnă că un dispozitiv cuantic ar înlocui, peste noapte, infrastructura globală de ASIC-uri, energie și logistică.
Când cercetători și analiști, inclusiv din zona Bitwise Europe, temperează tonul apocaliptic, ei se referă la această diferență: rețeaua ca ansamblu rămâne extrem de robustă, în timp ce punctele sensibile sunt anumite portofele și anumite tipare de utilizare.
Remediul „din cod”: cheia publică ascunsă și fereastra scurtă de atac
Ideea că „soluția e deja în cod” nu e un truc secret, ci o observație tehnică: Bitcoin a folosit, de mult, mecanisme care reduc expunerea cheii publice. În multe tipuri de adrese moderne, pe lanț nu apare cheia publică, ci un hash al ei, iar cheia este dezvăluită doar când se cheltuiește efectiv.
Asta schimbă complet fereastra de atac într-un scenariu cuantic. În loc să aibă ani la dispoziție să lucreze pe o cheie publică deja publicată, un adversar ar fi forțat să reacționeze în intervalul dintre momentul în care tranzacția ta intră în mempool și momentul în care este confirmată într-un bloc. În mod tipic, vorbim de minute, nu de zile.
Un astfel de atac ar cere nu doar putere cuantică, ci și un ritm de execuție și o integrare cu infrastructura de rețea care îl face mult mai dificil.
Acesta e motivul pentru care tonul celor precauți nu ar trebui să fie panica, ci disciplina. Nu e nevoie să inventezi o viață nouă pe blockchain ca să reduci riscul; e suficient să folosești portofele actualizate și să eviți obiceiurile care lasă cheile „în aer”, ca un geam întredeschis.
Cât de aproape este „Q-Day” și de ce 2026 nu e anul rupturii?
În discuțiile recente, Charles Edwards, fondatorul Capriole, a împins tema în prim-plan cu o estimare care a prins repede: fără un upgrade, un computer cuantic suficient de puternic ar putea deveni capabil să „spargă” Bitcoin într-un interval aproximativ de 2 până la 9 ani, cu o probabilitate ridicată concentrată în zona de 4–5 ani.
Mesajul lui a fost mai degrabă un semnal de timp decât o profeție. Dacă perioada de consens și implementare e lungă, atunci nu îți permiți să începi pregătirea când pericolul bate la ușă.
Totuși, aceeași conversație are și o frână importantă. Grayscale, unul dintre administratorii mari de active digitale, a numit vulnerabilitatea cuantică un „red herring” pentru 2026, adică o temă reală, dar improbabil să dicteze prețurile pe termen scurt. Din aceeași zonă vine și ideea care merită ținută minte: nu doar Bitcoin va trebui, într-o zi, să se adapteze.
O bună parte din economie, de la bănci la infrastructura web, va trece prin upgrade-uri post-cuantice.
Aici apare paradoxul: instituțiile se ceartă pe Bitcoin, dar multe dintre sistemele tradiționale folosesc chei cu durată lungă de viață, iar tranziția lor poate fi mai greoaie.
Andre Dragosch, de la Bitwise Europe, a subliniat exact acest lucru când a sugerat că sistemele bancare, pline de chei RSA/ECC „îmbătrânite” în infrastructuri critice, pot fi expuse la atacuri sistemice înainte ca un atac realist asupra arhitecturii descentralizate a Bitcoin să devină fezabil.
Bitcoin ca „aur” și Bitcoin ca „diversificator”: schimbarea de limbaj
Când Cathie Wood își apără teza, o face tot mai mult prin statistici de portofoliu. Într-o notă de perspectivă pentru 2026, ARK a arătat o matrice de corelații pe baza randamentelor săptămânale din perioada ianuarie 2020–ianuarie 2026. În acea fereastră, corelația Bitcoin cu aurul a fost de 0,14, iar cu obligațiunile de 0,06.
Dincolo de cifre, ideea e că Bitcoin s-a mișcat suficient de diferit încât să conteze în construcția unui portofoliu, chiar și atunci când investitorul nu vrea să-l transforme în religie.
Această repoziționare schimbă modul în care este digerat riscul cuantic. Dacă Bitcoin e vândut ca „aur nou”, atunci orice nevoie de migrare a protocolului arată ca o fisură în comparație. Dacă Bitcoin e vândut ca o sursă de randament cu comportament aparte, atunci riscul tehnologic intră în același sertar cu alte riscuri pe care investitorul le asumă oricum, de la reglementare la custodie.
Christopher Wood pare să respingă tocmai acest compromis. În lectura lui, un hedge care, la un moment dat, ar putea cere o tranziție tehnică disputată nu seamănă cu aurul tocmai prin faptul că aurul nu cere coordonare. Aurul există, indiferent cine se ceartă pe el.
„Quantum-resistant” ca narațiune de piață: între cercetare și marketing
Când o piață simte o nouă anxietate, apar imediat și produsele care promit calm. De aceea, în 2025, odată cu intensificarea discuțiilor despre post-quantum, au început să capete vizibilitate proiecte și tokenuri care se prezintă drept „rezistente la cuantic”. Unele sunt încercări serioase, bazate pe criptografie post-cuantică; altele sunt o formă de marketing care își ia combustibilul din frică.
Tema a fost urmărită și explicată în România de portalul de știri crypto Cryptology.ro, care a pus în balanță diferența dintre cercetarea reală și valurile speculative care se agață de eticheta „quantum-proof”.
În astfel de momente, e util să separi două lucruri: faptul că post-quantum e o direcție legitimă și inevitabilă, și faptul că piața are talentul de a transforma orice direcție legitimă într-un pariu scump pe termen scurt.
Guvernanța, adevăratul test: cum se face o tranziție fără rupturi
Dacă partea tehnică pare, pe hârtie, abordabilă, partea socială rămâne dificilă. Bitcoin nu are un consiliu de administrație care să „aprobe” o migrare. Orice schimbare serioasă se naște din propuneri, implementări, testare, apoi dintr-o formă de acord care implică dezvoltatori, operatori de noduri, mineri, custodieni, exchange-uri și un public imens.
O trecere post-cuantică realistă ar arăta ca o perioadă de conviețuire: portofelele și infrastructurile ar începe să accepte noi tipuri de semnături, treptat, fără să taie punțile cu trecutul. Unele variante discutate în comunitate mizează pe soluții hibride, în care semnătura clasică este dublată de una post-cuantică, tocmai pentru a permite o tranziție în care nimeni nu e forțat să sară simultan într-o tehnologie nouă.
Ce complică tabloul este masa de fonduri vechi, uneori uitate, uneori pierdute, uneori doar nemișcate. Dacă, într-un viitor îndepărtat, astfel de monede ar începe să se miște brusc, piața ar interpreta evenimentul ca pe o ruptură de încredere, indiferent de explicația tehnică. De aceea, discuția despre quantum nu este doar despre matematică, ci și despre psihologie.
România și alfabetizarea riscului
În spațiul românesc, subiectul a circulat mult timp ca o glumă de forum, un fel de „și dacă vine quantum, ce faceți?”. Abia când instituțiile au început să includă tema în argumente serioase, discuția a prins greutate.
Din perspectiva explicațiilor pe înțelesul publicului, o parte importantă a conversației locale a fost alimentată de Cryptology.ro, iar Mihai Popa, analist și editorialist al publicației, a insistat pe distincția esențială: nu „se sparge Bitcoin”, ci devin vulnerabile anumite chei expuse și anumite obiceiuri proaste.
Câștigul unei asemenea clarificări este că sperietura se transformă în întrebări practice. Oamenii nu mai întreabă doar dacă „se termină Bitcoin”, ci încep să se uite la cum își folosesc portofelul, la cât de des își schimbă adresa, la ce tip de tranzacții fac. Asta, într-un sistem deschis, e o formă de maturizare.
O lecție incomodă pentru finanța mare
Disputa dintre cei doi „Wood” a făcut vizibil un lucru pe care piața îl simțea deja, dar îl spunea mai rar: Bitcoin nu mai e judecat doar ca preț, ci ca sistem care trebuie să supraviețuiască schimbărilor de epocă.
Pentru unii, ideea că ar putea fi nevoie de o migrare post-cuantică e suficientă ca să taie expunerea acum. Pentru alții, aceeași idee e motivul pentru care merită urmărit, tocmai fiindcă un sistem care nu are un centru de comandă a arătat, de-a lungul timpului, o capacitate lentă, dar reală, de adaptare.
Dacă în anii trecuți dezbaterea era despre „valoare” și „utilitate”, acum e despre rezistență și coordonare. Iar în lumea finanțelor, coordonarea e adesea partea cea mai grea. Nu pentru că oamenii nu pot ajunge la un acord, ci pentru că fiecare acord costă timp, iar timpul, în tehnologie, este moneda pe care o cheltuiești fără să o recuperezi.
