Când ești adolescent, lumea te invită din toate părțile. Îți face cu ochiul un joc pe telefon, un loc interzis din oraș, o replică îndrăzneață pe care ai vrea s‑o arunci părinților. În romanul lui Mihai Dan Bradu, tentația nu se poartă solemn, ci se strecoară în gesturi mărunte, apoi urcă miza pas cu pas.
Protagonistul, Mihai, are 13 ani, trăiește lângă Cluj și își petrece weekendurile cu prietenii într‑o fabrică abandonată. Mi-a rămas în minte imaginea acelei fabrici, cu scări rupte și ecoul pașilor care se aud prea tare.
Nu pare mare lucru la prima vedere, e doar curiozitatea aceea de vârstă, dorința de a încerca locuri unde adulții nu te văd. Numai că, în clipa când legenda „gropii fără fund” prinde contur, curiozitatea devine ispită, iar ispita deschide o ușă spre o lume nouă, dar și spre riscuri reale.
Ce mi‑a plăcut aici este că tentația nu vine cu pancarte. Vine cu o poartă lăuntrică. Copilul curios se trezește confruntat cu promisiuni care sună a putere, a aventură, a scurtătură.
Iar astea sunt exact cârligele cu care adolescenții se luptă în viața de zi cu zi, nu doar în fantasy: sări un pas, fă o figurație de erou, spune o minciună mică, scapă de tema la franceză. Miza crește, o știm, și în carte crește cu fiecare pagină.
Când tentația poartă masca puterii
Cele mai intense momente nu apar atunci când Mihai se joacă de‑a îndrăzneala prin oraș, ci când puterea îl alege pe el. Armele care se transformă, reflexele aproape imposibile, sentimentul că îți răspunde corpul mai repede decât mintea, toate alimentează orgoliul. E plăcut, îmbătător chiar.
Apoi vine oferta care încearcă orice adolescent: „hai cu noi, o să conduci lumi”. Sună spectaculos, exact acel tip de promisiune care sare peste efort și peste reguli. Este varianta ficțională a mesajului pe care îl auzi la școală sau pe internet: poți totul imediat, fără muncă, doar apasă pe un buton.
Sub acest luciu se află însă o alegere foarte simplă: vrei control pe termen scurt sau autocontrol pe termen lung. Personajul simte tentația de a spune da, de a scăpa din încurcături cu o singură semnătură, dar vede și cât de scump ar plăti la final. Mi se pare important că romanul nu moralizează pe ton grav.
Lasă acțiunea să arate costurile. Când alegi promisiunea facilă, pierzi libertate. Când refuzi, rămâi cu responsabilitatea pe umeri, dar păstrezi cine ești.
Autocontrolul nu cade din cer
Dacă tentația apare instant, autocontrolul e meșteșugit în timp. Mihai nu devine disciplinat peste noapte. Îl vedem ezitând, mințind copilărește, derapând. Îl vedem și cum, în lupte, își reglează respirația, își domolește impulsul de a ataca orb, își protejează prietenii. Cartea nu vine cu discursuri, ci cu scene concrete.
Corpul o ia razna, adrenalina urcă, iar tu trebuie efectiv să te oprești o secundă, să‑ți recuperezi mintea din mâinile instinctului. Așa ajunge autocontrolul o abilitate practică, ca mersul pe bicicletă: cazi, te ridici, repeți până când nu te mai gândești la fiecare mișcare.
Mi s‑a părut foarte adevărat modul în care familia îl readuce cu picioarele pe pământ. Acel duș rece cu „temele la mate”, discuțiile cu mama, micile minciuni prinse imediat, toate astea fac parte din viața reală, nu din mitologie. Iar aici e marea șmecherie a cărții: îmbină senzația de „pot tot” cu obligațiile concrete ale unui copil de 13 ani.
Așa învață Mihai că nu e suficient să te simți puternic. Trebuie să și dovedești, iar dovada pornește cu lucruri mărunte, nu cu bătălii cosmice.
Curajul de a spune „nu” fără să pari plictisitor
Adolescenții nu prea vor să audă „nu”. Dacă totul se rezumă la „nu ai voie”, îi pierzi. Romanul găsește altă cale. Îi arată lui Mihai ce primește atunci când refuză scurtătura.
Primește respectul celorlalți, își păstrează inițiativa, nu devine o simplă piesă în jocul altora.
În plus, are lângă el un cerc de prieteni care îi oferă oglinda necesară. Prietenii râd, se enervează, îl trag de mânecă. O comunitate inventată pe repede înainte nu poate înlocui acele legături reale. Prietenia, chiar cu hărțuielile ei mărunte, devine instrument de autocontrol.
Când ești privit de aproape, te reglezi altfel decât dacă te invită niște necunoscuți cu promisiuni grandioase.
Îmi dau seama că tocmai această naturalețe face tema să funcționeze. Mihai refuză nu fiindcă e „băiatul perfect”, ci fiindcă vede consecințele. Da, e tentat. Da, se răzgândește de câteva ori. Dar când înțelege ce pierderi aduce pactul cu forța care flutură puterea, are luciditatea să iasă din joc.
Micile ispite de zi cu zi care pregătesc marile decizii
Una dintre cele mai simpatice linii ale poveștii e felul în care tentațiile mici se leagă de alegerea mare. Ai chef să trișezi o conversație cu părinții, să pari mai cool, să te fofilezi de la teme, să te lauzi un pic în gașcă. Sunt lucruri banale, toți le facem. Numai că din ele se naște reflexul de a alege scurtături.
Cartea îl pune pe Mihai să se uite în oglindă. Își dă seama că minciuna nu ține, că bravada e obositoare, că fuga de responsabilitate costă timp și energie. Încet, se reașază. Când vine confruntarea serioasă, nu mai este doar „băiatul cu puteri”. Este băiatul care a exersat să se oprească la timp, să respire înainte să răspundă, să aleagă calea grea când e cazul.
Asta mi se pare miza frumoasă a cărții pentru cititori, fie ei de 12 sau de 16 ani.
Autocontrolul nu înseamnă să te închizi, ci să‑ți folosești libertatea cu cap. Îți dă spațiu să te bucuri de ce știi să faci, fără să devii un mic tiran pentru tine și pentru ceilalți.
Fantezie cu picioarele pe pământ
Atenția la real, la conversațiile cu părinții, la presiunea școlii, la liniile fine dintre curaj și bravură, transformă lectura într‑una utilă. Nu țipă „educațional”, dar îți dă repere. Când un adolescent se vede în Mihai, vede și cum e să cazi în capcana gloriei imediate, și cum e să te reclădești cu răbdare.
Iar genul acesta de ficțiune, scrisă din interiorul vârstei, prinde tocmai fiindcă nu predică. Îți dă senzația că stai cu un prieten la povești după o zi complicată. Te distrează cu replici, îți arată un gadget magic, apoi te lovește ușor cu întrebarea: ce alegi când ți se promite totul, dar știi în sinea ta că nu e chiar așa?
Da, sunt creaturi, urmăriri care îți urcă pulsul și momente care rămân cu tine. Dar printre ele se strecoară temele care contează. Tentația puterii fără efort. Plăcerea de a epata în gașcă. Impulsul de a te certa cu părinții de dragul libertății. Și mai ales exercițiul acela greu de a‑ți ține mintea limpede când îți vine să dai cu pumnul în masă.
Unde găsești cartea și de ce merită să fie în bibliotecă
O spun cu toată relaxarea: romanul chiar vorbește pe limba adolescenților. Nu stă la catedră, nu pune diagrame. Îți dă acțiune și umor, iar din ele scoți ideea care rămâne. Dacă ai în casă un copil care se luptă cu tentația de a face „totul acum”, cartea e o resursă bună pentru discuții reale, fără ton de judecată.
Și dacă ești tu acel adolescent, o să recunoști replici, situații, glume. S‑ar putea să te și ajute să te prinzi cum arată „oprește‑te o secundă” într‑o zi obișnuită.
Dacă vrei s‑o cumperi, găsești titlul pe magazinele online cunoscute. Cartea poate fi achiziționată de pe Carturesti.ro și Libris.ro. Pentru detalii, deschide direct pagina dedicată.
Casetă editorială
Titlu: Drumul către o altă dimensiune. Autor: Mihai Dan Bradu. Editura: Ecou Transilvan, Cluj‑Napoca, 2024. Colecția: Cărțile copilăriei. ISBN: 978‑630‑311‑221‑3. Volum recomandat pentru cititori tineri care preferă fantezia cu ancoră în realitatea adolescenței.
Disponibilitate: Cartea poate fi achiziționată online de pe Carturesti.ro și Libris.ro. Verifică stocul curent pe paginile celor două librării.
Despre autor: Mihai Dan Bradu debutează cu o poveste ritmată, cu umor și scene de acțiune, în care pune la lucru teme accesibile cititorilor de gimnaziu și liceu. Tonul e direct, cu observații vii din viața de zi cu zi, iar imaginarul e colorat fără excese.
