Am o amintire care îmi revine ori de câte ori aud pe cineva spunând că tranzacționează aproape pe zero costuri. Era într-o marți seara, prin 2019, și tocmai închisesem a șaptea poziție din ziua aceea pe EUR/USD. Ieșisem pe plus la cinci din șapte, așa că mă simțeam destul de mulțumit de mine.
Apoi m-am uitat la soldul contului. Era mai mic decât dimineața. Nu dramatic mai mic, dar mai mic, iar mie mi-a luat vreo două ore și un tabel în Excel ca să înțeleg unde se dusese diferența.
Nu se dusese nicăieri spectaculos. Se dusese, bucată cu bucată, în spread și în comision. Șapte tranzacții, șapte intrări, șapte ieșiri, și un cost pe care îl tratasem ca pe zgomot de fond pentru că era scris în zecimale.
De atunci am o obsesie ușor enervantă pentru costuri. Cunoscuții care tranzacționează îmi spun că fac prea mult caz de câteva fracțiuni de punct. Eu le răspund că fracțiunile alea sunt singurul lucru din tot procesul care e absolut sigur că se va întâmpla.
Ca să nu te țin în suspans, costul unei tranzacții are patru componente principale. Spread-ul, adică diferența dintre prețul de cumpărare și cel de vânzare. Comisionul perceput de broker. Slippage-ul, care e diferența dintre prețul cerut și cel obținut. Și swap-ul, plătit pentru pozițiile ținute peste noapte. Restul articolului e despre cum se calculează fiecare și de ce contează mai mult decât indicatorul tău preferat.
Ce plătești, de fapt, în secunda în care apeși butonul
Piața nu are un preț. Are două, iar distanța dintre ele e primul lucru la care ar trebui să te uiți când deschizi un instrument nou.
Prețul la care poți vinde imediat se numește bid. Prețul la care poți cumpăra imediat se numește ask, scris uneori și offer. Ask-ul stă mereu puțin deasupra bid-ului, iar diferența aceea e spread-ul.
Ce înseamnă asta în practică e mai neplăcut decât sună definiția. Când deschizi o poziție de cumpărare, ești deja pe minus cu exact valoarea spread-ului, fiindcă ai cumpărat la ask și ai ieși la bid. Prețul trebuie să se miște în favoarea ta doar ca să ajungi la zero.
Cum arată asta în cifre concrete
Să zicem că EUR/USD are bid 1.08540 și ask 1.08552. Diferența e de 1,2 pips, unde pipul la perechile cu patru zecimale înseamnă a patra zecimală, iar a cincea e o zecime de pip.
Pe un lot standard, adică 100.000 de unități, un pip valorează în jur de 10 dolari. Spread-ul acela de 1,2 pips te costă deci aproximativ 12 dolari, plătiți instantaneu. Nu e o taxă separată, nu apare pe niciun extras, pur și simplu poziția pornește cu minus 12.
Pe 0,1 loturi vorbim de 1,2 dolari. Sună a nimic, recunosc. Înmulțește cu patru tranzacții pe zi și 21 de zile lucrătoare și ajungi la vreo sută de dolari pe lună, dintr-un cont care poate are câteva mii.
De unde vine spread-ul și cine îl încasează
Mulți își imaginează spread-ul ca pe o invenție a brokerilor moderni, ceva născut odată cu platformele online. Mecanismul e însă mult mai vechi decât orice ecran.
Pe vremea când tranzacționarea se făcea în ring, market makerul stătea acolo și se angaja să cumpere de la oricine voia să vândă și să vândă oricui voia să cumpere. Riscul lui era că rămânea cu marfa pe mână într-o piață care se întorcea împotriva lui. Spread-ul era plata pentru serviciul ăsta și pentru riscul asumat.
Azi rolul e preluat de furnizori de lichiditate, bănci, fonduri și algoritmi, dar logica a rămas neschimbată. Cineva stă de cealaltă parte a ordinului tău și cere ceva în schimbul disponibilității.
De aici iese o regulă pe care mi-o repet des. Cu cât un instrument e mai tranzacționat, cu atât mai mulți participanți se bat pentru ordinul tău și cu atât mai strâns e spread-ul. EUR/USD are un spread minuscul, în timp ce o pereche exotică precum USD/TRY te poate lăsa cu gura căscată.
Comisionul, costul care măcar se vede în extras
Față de spread, comisionul e cinstit din punct de vedere vizual. Apare acolo, scris, cu o sumă lângă el, și nu trebuie să faci nicio deducție ca să îl observi.
De obicei se calculează per lot și se aplică de două ori, la deschidere și la închidere. Formula se numește round turn, iar când vezi un broker care afișează trei dolari per lot, prima întrebare e dacă vorbim de o direcție sau de ciclul complet. Diferența dintre trei și șase dolari nu e un detaliu atunci când faci volum.
Aici apare și confuzia conturilor cu zero comision. Un cont fără comision nu e un cont fără costuri, e un cont în care costul a fost mutat în spread. Brokerul adaugă o fracțiune peste spread-ul brut primit de la furnizorii de lichiditate și se finanțează de acolo.
Modelul opus, cunoscut ca raw sau ECN, îți dă spread-ul aproape neatins, uneori aproape de zero pe majore în orele bune, dar taxează separat comisionul. Niciunul nu e mai bun în absolut. Depinde de cât de des tranzacționezi și de cât de mari sunt mișcările pe care le vânezi.
Aritmetica plictisitoare care decide dacă rămâi pe plus
Îmi place să spun că strategia e partea distractivă, iar costul e partea care hotărăște. Exagerez, dar nu cu mult.
Orice strategie are ceva ce se numește expectancy, adică rezultatul mediu așteptat pe tranzacție. Dacă strategia ta produce în medie 12 dolari înainte de costuri, iar costul total e 9, îți rămân 3. Rata de câștig nu s-a schimbat cu nimic, dar profitabilitatea s-a redus la un sfert.
Partea neplăcută vine imediat după. Dacă strategia produce 8 dolari în medie și costul e 9, ești pe minus, chiar dacă graficul îți dă dreptate mai des decât nu.
Un exemplu numeric pe care îl refac des
Ia un trader intraday cu un cont de 5.000 de dolari, care deschide patru poziții pe zi, de câte 0,2 loturi, pe indici sau pe EUR/USD. Presupunem un cost total, spread plus comision, de 5 dolari per tranzacție completă. Fac 20 de dolari pe zi.
Într-o lună cu 21 de zile lucrătoare ies 420 de dolari. Raportat la contul de 5.000, sunt 8,4% pe lună numai în costuri. Anualizat, ar trebui să scoți peste 100% randament brut ca să ieși pe zero net, ceea ce e nerealist pentru aproape oricine.
Schimbă acum un singur parametru. Aceleași tranzacții, cost de 2,5 dolari în loc de 5, poate pentru că ai ales alt tip de cont sau tranzacționezi la ore cu lichiditate mai bună. Costul lunar coboară la 210 dolari, adică 4,2%, iar pragul de rentabilitate se înjumătățește.
N-ai schimbat nimic la analiză. N-ai învățat niciun indicator nou. Ai coborât doar ștacheta peste care trebuie să sari.
Spread fix, spread variabil și momentele în care se lărgește totul
Unii brokeri oferă spread fix, o valoare care nu se clintește indiferent ce se întâmplă în piață. Alții oferă spread variabil, care urmează lichiditatea reală, foarte mic în orele aglomerate și mai mare când piața se subțiază.
Spread-ul fix are avantajul previzibilității. Știi exact ce plătești, calculezi dinainte, nu ai surprize la 22:30 într-o vineri. În schimb plătești o primă pentru liniștea asta, fiindcă media unui spread fix e aproape întotdeauna peste media unuia variabil.
Spread-ul variabil e mai ieftin în condiții normale și te lovește exact când te doare. Am văzut spread-uri de 1 pip pe EUR/USD care au sărit la 15 sau 20 în secundele de după o decizie de dobândă a Fed. Cu un stop loss apropiat, spread-ul acela ți-l poate atinge fără ca prețul propriu-zis să fi ajuns vreodată acolo.
Vestea bună e că momentele problematice se repetă și pot fi anticipate. Lichiditatea scade la deschiderea sesiunii asiatice, în primele minute după publicarea datelor macro importante, în perioada de rollover zilnic și în ultimele minute înainte de închiderea săptămânii, iar acolo unde scade lichiditatea crește costul.
Eu am o regulă personală, poate exagerată, care mi-a salvat câteva conturi. Nu deschid poziții noi în fereastra de trei minute din jurul unui anunț macro cu impact mare. Nu din frică de direcție, ci fiindcă nu vreau să plătesc de zece ori mai mult pentru privilegiul de a intra.
Slippage, costul pe care nu îl găsești în niciun tabel de tarife
Slippage-ul e diferența dintre prețul la care ai cerut execuția și prețul la care ai primit-o efectiv. Apare pentru că, între momentul în care apeși și momentul în care ordinul ajunge la furnizorul de lichiditate, piața s-a mai mișcat puțin.
Pe un ordin la piață nu ai nicio garanție de preț, ai doar garanția că vei fi executat. Pe un ordin limită ai garanția prețului, dar nu și pe cea a execuției, ceea ce înseamnă că poți rămâne pe dinafară tocmai când se produce mișcarea pe care o așteptai.
Ce mă enervează cel mai tare la slippage e că îl percepem asimetric. Când te avantajează, îl uiți în cinci minute. Când te dezavantajează, ai impresia că lumea conspiră împotriva ta. Pe termen lung și în condiții normale tinde să fie destul de echilibrat, dar în volatilitate extremă se înclină clar împotriva ta.
Măsoară-l, nu doar plânge-te de el. Notează prețul dorit și prețul obținut la fiecare tranzacție, timp de o lună, și vei avea o cifră medie care se adaugă direct la costul tău real.
Swap-ul și prețul pe care îl plătești pentru timp
Dacă ții o poziție deschisă peste noapte pe instrumente cu levier, apare încă un cost, numit swap sau rollover. Vine din diferența de dobândă dintre cele două monede implicate sau, la CFD-uri pe indici și acțiuni, din costul de finanțare al expunerii.
Poate fi negativ, caz în care plătești, sau pozitiv, caz în care încasezi, deși valorile pozitive sunt rareori atractive după ce brokerul își ia partea. Miercurea se aplică de obicei triplu, ca să acopere decontarea de weekend, ceea ce îi surprinde constant pe cei care își uită pozițiile deschise.
Pentru un scalper, swap-ul e irelevant. Pentru cineva care ține o poziție trei săptămâni, poate deveni costul dominant, mai mare decât spread-ul și comisionul la un loc. Am văzut oameni care au nimerit perfect direcția și tot au ieșit pe minus, fiindcă finanțarea le-a mâncat câștigul.
Cum se schimbă tot calculul în funcție de stilul tău
Costurile nu pot fi discutate în abstract, pentru că aceeași cifră înseamnă lucruri complet diferite în funcție de cât de des tranzacționezi și de cât de mari sunt mișcările pe care le urmărești.
Un scalper care vânează 5 pips pe tranzacție și plătește 1,5 pips cost total cedează 30% din obiectiv înainte să înceapă. Pentru el, fiecare zecime de pip contează enorm, iar alegerea contului și a orelor de lucru devine o decizie strategică, nu una administrativă.
Un swing trader care ține pozițiile câteva zile și vizează 200 de pips plătește exact același 1,5 pips, dar acolo înseamnă sub 1% din obiectiv. Pentru el, swap-ul cântărește mult mai greu decât spread-ul, iar câteva zecimi la intrare sunt pur și simplu zgomot.
Întrebarea corectă nu e unde găsești cel mai mic cost, ci unde găsești cel mai mic cost pentru felul în care tranzacționezi tu. Sunt două întrebări diferite, cu răspunsuri diferite.
Ce se întâmplă când urmezi strategia altcuiva
Apare aici un strat de cost pe care oamenii îl descoperă de obicei prea târziu. Când replici automat pozițiile altui trader, spread-ul și comisionul se plătesc pe contul tău, la execuția ta, nu pe a lui.
Dacă traderul urmărit face 300 de tranzacții pe lună, contul tău suportă 300 de cicluri de cost, deși tu n-ai apăsat niciun buton. Randamentul afișat de el, calculat pe contul lui și în condițiile lui de execuție, nu e neapărat randamentul care va ajunge la tine. La asta se adaugă, frecvent, un comision de performanță sau un abonament.
Nu spun asta ca să descurajez pe nimeni. Platformele de Copy Trading au un rol pedagogic real, mai ales dacă te uiți la ce face traderul, nu doar la cât face. Spun doar că, înainte să aloci bani, e sănătos să înmulțești frecvența lui de tranzacționare cu costul tău per ciclu și să vezi ce mai rămâne.
Materialele educaționale de la Xcelerate Trade insistă pe ideea asta, iar mie mi se pare corectă. Un randament brut prezentat fără contextul costurilor e o cifră frumoasă și incompletă.
Costurile care nu au nicio legătură cu piața
Peste tot ce am scris până acum se adaugă o categorie despre care se vorbește rar, deși e la fel de reală. Sunt costurile administrative, cele care apar indiferent dacă tranzacționezi bine, prost sau deloc.
Conversia valutară vine prima. Dacă ai contul în euro și tranzacționezi instrumente denominate în dolari, fiecare profit și fiecare pierdere trec printr-o conversie, iar cursul aplicat include o marjă. Pe volume mari, marja aia devine o linie separată în bugetul tău.
Urmează taxele de inactivitate, care se activează după câteva luni fără tranzacții și pe care mulți le descoperă întorcându-se la un cont uitat. Comisioanele de retragere, mai ales pe transferurile internaționale, intră în aceeași familie.
Pentru un trader din România mai apare și componenta fiscală. Nu intru în cifre, fiindcă regulile se schimbă și n-am chef să scriu ceva ce va fi greșit peste un an, dar ține minte că profitul din tranzacționare are un tratament fiscal propriu, iar la brokerii din afara țării responsabilitatea declarării îți aparține.
Cum verifici singur, fără să crezi pe cuvânt pe nimeni
Pagina de tarife a unei platforme îți spune ce ar trebui să plătești. Contul tău îți spune ce plătești. Cele două nu coincid mereu, și nu neapărat din rea intenție, ci pentru că valorile afișate sunt medii calculate în condiții favorabile.
Metoda pe care o folosesc e simplă și plictisitoare. Deschid o poziție minusculă, o închid imediat și mă uit la pierderea rezultată. Aceea e suma reală, spread plus comision, pentru volumul respectiv și la ora respectivă.
Repet testul la ore diferite, dimineața devreme, la deschiderea Londrei, la suprapunerea Londra cu New York și seara târziu, și notez totul într-un tabel simplu pe care îl țin de ani buni. Diferențele ajung uneori la de trei sau patru ori, iar informația asta valorează mai mult decât orice comparație găsită pe internet.
Jurnalul care îți arată adevărul, chiar dacă nu îți place
Recomandarea pe care o dau cel mai des, și pe care o urmează cei mai puțini, e să adaugi în jurnalul de tranzacționare o coloană separată pentru cost. Nu profitul net, ci costul, izolat, pe fiecare poziție.
După o sută de intrări ai o cifră pe care nu o mai poți contesta. Vei ști exact cât te costă anul de tranzacționare și vei putea compara suma aia cu rezultatul brut al strategiei. Exercițiul schimbă comportamentul mai eficient decât orice sfat primit de la altcineva.
La mine a produs două schimbări. Am renunțat la două setup-uri care păreau rentabile și nu erau odată scăzut costul, apoi mi-am mutat aproape toată activitatea în fereastra de lichiditate maximă. N-am devenit un analist mai bun, am devenit un plătitor mai mic.
De ce contul mic simte costurile de trei ori mai tare
Efectul asupra conturilor mici e disproporționat și rareori explicat la început. Costul per tranzacție are o componentă care nu scade proporțional cu volumul.
Cu un cont de 500 de euro și un cost de 3 euro per ciclu complet, fiecare tranzacție îți ia 0,6% din capital. Zece tranzacții pe lună înseamnă 6% cedați doar ca să participi. Pe un cont de 50.000, aceleași zece tranzacții cu volum proporțional reprezintă o fracțiune neglijabilă.
Asta explică parțial de ce statisticile despre traderii de retail arată atât de prost. Un studiu des citat pe piața braziliană, care a urmărit mii de conturi de day trading pe mai mulți ani, a găsit că marea majoritate au pierdut bani și că profitabilii constanți au fost o minoritate foarte mică. Costurile nu sunt singura explicație, dar sunt una dintre ele, și lovesc exact segmentul cu cel mai puțin capital.
Concluzia mea nu e că merită să renunți. E că merită să tranzacționezi mai rar, cu volum mai mic și cu obiective mai mari raportate la cost. Un cont mic supraviețuiește mai bine cu zece tranzacții bine alese pe lună decât cu o sută mediocre.
Ce fac eu acum, înainte de a deschide orice poziție
Am ajuns la un obicei care durează sub un minut și pe care nu îl sar niciodată. Mă uit la spread-ul curent, nu la cel mediu, îl compar cu distanța până la stop și calculez ce procent din obiectiv reprezintă costul total.
Dacă trece de 15%, nu intru. Nu fiindcă analiza ar fi greșită, ci pentru că plătesc prea mult pentru o idee care oricum are o probabilitate incertă. Am ratat astfel mișcări bune și nu regret niciuna, fiindcă am evitat mult mai multe mișcări mediocre plătite scump.
Ideea pe care o transmite și Xcelerate.Trade prin secțiunea de educație e, în esență, aceeași. Costul nu e un detaliu administrativ pe care îl afli după ce înveți să citești graficul, e o variabilă care intră în ecuație din prima zi și rămâne acolo până la ultima.
Diferența dintre un trader care înțelege asta și unul care nu o înțelege nu se vede în primele săptămâni. Se vede după șase luni, când unul are un cont mai mic fără să știe exact de ce, iar celălalt are o cifră scrisă undeva și un motiv clar pentru fiecare tranzacție pe care nu a făcut-o.
Tranzacționarea cu levier implică un risc ridicat de pierdere a capitalului, iar nimic din ce am scris aici nu e recomandare de investiție. E aritmetică aplicată unei părți din proces pe care mi-aș fi dorit să o iau în serios cu câțiva ani mai devreme.
Întrebări frecvente
Ce este spread-ul în trading
Spread-ul e diferența dintre bid, prețul la care poți vinde imediat, și ask, prețul la care poți cumpăra imediat. Se plătește o singură dată pe ciclu, la deschiderea poziției, pentru că intri la ask și ieși la bid. Pe un lot standard, un spread de 1,2 pips pe o pereche cu patru zecimale înseamnă în jur de 12 dolari.
Un spread mai mic înseamnă automat un broker mai bun
Nu, și e o capcană frecventă. Un spread afișat foarte mic poate veni la pachet cu execuție lentă, slippage frecvent sau recotări în momentele importante. Costul total efectiv contează, iar el se măsoară în contul tău, nu în materialele de marketing.
Cum îmi dau seama dacă plătesc prea mult
Compară costul mediu per tranzacție cu câștigul mediu per tranzacție. Peste 20% până la 30% înseamnă că strategia lucrează în principal pentru altcineva. Sub 10% e o zonă rezonabilă pentru majoritatea stilurilor de tranzacționare.
Merită să schimb tipul de cont dacă tranzacționez rar
Probabil că nu. Conturile cu spread brut și comision separat sunt avantajoase la volum mare. Dacă faci câteva tranzacții pe lună, diferența e prea mică pentru a justifica efortul de a muta fondurile.
Care e diferența dintre un cont fără comision și unul raw
La contul fără comision, brokerul adaugă o marjă peste spread-ul brut și se finanțează de acolo. La contul raw sau ECN, spread-ul rămâne aproape neatins, dar comisionul se taxează separat, de obicei per lot și pe ciclul complet. Costul total poate fi similar, diferă doar locul în care e ascuns.
Ce este slippage-ul și cum îl reduc
Slippage-ul e diferența dintre prețul cerut și prețul obținut la execuție. Se reduce tranzacționând în orele cu lichiditate ridicată, evitând ferestrele din jurul anunțurilor macro și folosind ordine limită acolo unde intrarea nu e urgentă.
Cât costă să ții o poziție deschisă peste noapte
Costul se numește swap sau rollover și vine din diferența de dobândă dintre monede sau din finanțarea expunerii la CFD-uri. Miercurea se taxează de regulă triplu, pentru decontarea de weekend. Pentru poziții ținute săptămâni, swap-ul poate depăși spread-ul și comisionul la un loc.
Ce costuri apar când copiez pozițiile altui trader
Spread-ul și comisionul se plătesc pe contul tău, la execuția ta. Dacă traderul urmărit face 300 de tranzacții pe lună, contul tău suportă 300 de cicluri de cost, la care se pot adăuga un comision de performanță sau un abonament lunar.
Cum verific rapid costul real al unei tranzacții
Deschide o poziție de dimensiune minimă și închide-o imediat. Pierderea rezultată e costul real, spread plus comision, pentru volumul și ora respectivă. Repetă testul la ore diferite ale zilei, pentru că diferențele pot fi de câteva ori.
