back to top

Cum se menține Irina Loghin în formă la 85 de ani?

Sursă articol: https://www.libertatea.ro/

Irina Loghin, în vârstă de 85 de ani, este una dintre cele mai iubite artiste de muzică populară românească. Pentru cei care nu știu cum se menține interpreta într-o formă atât de bună, ei bine, aceasta are câteva obiceiuri de la care nu se abate niciodată.

Irina Loghin recomandă un remediu care vine cu o mulțime de beneficii pentru oameni și ajută sistemul nervos. Irina Loghin a spus că obișnuia să facă acest lucru încă de când era copil. Și efectele pe care le are roua dimineții asupra organismului o fascinează.

„Ce-i mai frumos decât să mergi cu picioarele goale pe rouă?!”

Acasă dădeam drumul la oi, la vite, și plecam pe poiană, aveam poiana, Buzești se chema, și eu două ore mă plimbam prin acea iarbă cu rouă.

Deci de copil simțeam că îmi face bine acest mers pe iarbă și, bine, aici avem și floricele, avem trandafirași, dar, iată, să prindem roua asta a dimineții, care este foarte sănătoasă pentru sistemul nervos, pentru tot”, a spus Irina Loghin, potrivit Spynews. Un alt remediu al Irinei Loghin este ceaiul de lavandă! Artista a spus că este unul dintre cele mai benefice ceaiuri pentru organism. „Este cel mai bun ceai posibil pentru astenie, pentru liniște, ceaiul de lavandă seara este extraordinar. Îmi fac o perniță într-un tifon, o pânză mai rară, ca să poată ieși mirosul și o pun lângă perna mea, unde dorm. Nu vă spun ce repede mă adoarme și ce adânc dorm de la acel miros”, a mai spus artista.

În vârstă de 85 de ani, Irina Loghin are în continuare o viață foarte activă. Merge la cântări și concerte, uneori e prezentă și în emisiuni de televiziune, iar timpul liber îl dedică familiei sale. E cea mai fericită de când a devenit bunică în 2022, atunci când fiica Irinuca a adus-o pe lume pe Ana Alexandra.

Gazpacho de roșii – supă rece din Spania

Ingrediente necesare pentru gazpachoPentru a crea un gazpacho autentic, ai nevoie de următoarele elemente: roșii bine coapte, care vor conferi supei un gust dulce...

Chinezii reinterpretază ciorba de burtă românească. Componenta secretă care îi schimbă gustul.

Istoria ciorbei de burtăCiorba de burtă reprezintă o rețetă tradițională românească cu o istorie vastă, având rădăcini adânc înfipte în cultura culinară a națiunii....

Ostropel de pui, asemenea vremurilor din copilărie

Ingrediente necesarePentru a realiza un ostropel de pui autentic, ai nevoie de următoarele ingrediente: 1 kg de pulpe de pui, ideal cu os și...
itexclusiv.ro
- Ai nevoie de transport aeroport in Anglia? Încearcă Airport Taxi London. Calitate la prețul corect.
- Companie specializata in tranzactionarea de Criptomonede si infrastructura blockchain.