back to top

Ilie Năstase nu vrea să mai audă de fiica adoptivă Charlotte

Sursă articol: https://www.libertatea.ro/

„Nu mai am nicio treabă cu ea”. De ce e supărat pe ea?

Ilie Năstase a rupt orice legătură cu Charlotte, fiica adoptivă din mariajul cu Alexandra King. Într-un interviu pentru Spynews, fostul numărul unu mondial în tenis a dezvăluit motivele pentru care nu mai vorbește cu tânăra.

În vârstă de 78 de ani, Ilie Năstase a reacționat la adresa fiicei Charlotte, care a acuzat-o pe Ioana, actuala soție a tatălui ei, că nu o lasă să ia legătura cu el. „Nu pot să dau de tatăl meu, pentru că actuala lui soție mi-a blocat numărul în telefonul lui! Am vrut să-l sun să-i spun La mulți ani!, dar nu am putut să dau de el”, a susținut Charlotte Năstase.

Ilie Năstase, mesaj pentru Charlotte: „Vreau să știe că eu, personal, am blocat-o”

Declarațiile ei au fost negate acum de Ilie Năstase, care spune că el a blocat-o în telefon. E supărat pe ea după ce și-a făcut cont pe OnlyFans, o platformă destinată adulților. „Este incredibil ce poate să spună. Păi cum să umble Ioana la mine în telefon? Cum să o blocheze soția mea? Fabulos!

Vreau să știe că eu, personal, am blocat-o. Așa că să stea liniștită, să nu mai arunce vina pe ea. Da, în urmă cu trei ani, când a apărut ea cu OnlyFans-ul sau dezbrăcată în poze, atunci am blocat-o. De atunci gata, nu mai am nicio treabă cu ea”, a declarat Ilie Năstase pentru Spynews. Și a continuat susținând că nu mai are ce discuta cu ea: „Îi urez multă sănătate, dar o rog să termine cu scandalurile. Cu mine nu mai are ce discuta, e pe drumul ei. Am ajutat-o când a fost cazul, i-am plătit școala, vreo jumătate de milion de euro. Ea e în SUA, eu – în România, nu-mi mai pasă. Fiecare are viața lui”.

Ioana Năstase, despre Charlotte: „Eu nu am nimic împotriva ei”

Pentru aceeași sursă, Ioana Năstase a luat atitudine despre scandalul cu Charlotte. „Ferească Dumnezeu, cum să o blochez eu? Mă bucur că soțul meu face lumină. Această fată văd că iar caută scandal. Ocazional iese și mă atacă, în condițiile în care nu mă cunoaște, nu ne-am văzut niciodată.

Săptămâna trecută, cu patru zile înainte ca soțul meu să împlinească 78 de ani, mi-a dat cerere de prietenie pe Facebook. Am acceptat-o fără probleme. Apoi, a lăsat un comentariu la una dintre pozele în care apăream cu Ilie: «La mulți ani, tati!»”, a spus și Ioana Năstase. „Cum să spună că eu mă împotrivesc ca soțul meu să țină legătura cu copiii lui? Păi nu sunt și eu părinte? E treaba lui cum își ajuta copiii, dacă le dă sau nu bani, nu a mea. Tind să cred că această fată este pusă de cineva să mă atace. Noi, femeile, suntem mai răzbunătoare (n.r. – râde) și uităm mai greu unele lucruri. Cine știe ce o avea pe suflet… Repet, eu nu am nimic împotriva ei. Păi dacă ar fi vrut să ia legătura cu tatăl ei, îmi putea spune acest lucru și aș fi ajutat-o fără probleme”, a încheiat soția lui Ilie Năstase.

Din ce material este confecționată plasa de umbrire?

Plasa de umbrire a devenit un produs esențial în diverse industrii, dar mai ales în agricultură și grădinărit, datorită multiplelor sale utilizări. Aceasta nu...

Ce tipuri de conductori electrici există?

Conductori electrici sunt esențiali în viața de zi cu zi, fie că ne alimentăm casele, aparatele electrocasnice sau orice alt dispozitiv electronic. Practic, orice...

Ce este tirajul unui coș de fum?

Tirajul unui coș de fum este un aspect esențial pentru funcționarea corectă a oricărui sistem de încălzire care utilizează combustibili solizi, lichizi sau gazoși....
itexclusiv.ro